CFR Cluj-Rennes 1-0 | „Alb-vișiniii”, cu un pas în „primăvara europeană”

CFR a continuat parcursul european remarcabil din sezonul 2019-2020 cu o nouă victorie: 1-0 cu Rennes, într-un duel disputat la Cluj-Napoca, în 7 noiembrie 2019. Cu 14 zile înainte, „vișiniii” s-au impus cu același scor în Franța (gol Deac, în minutul 9), împotriva echipei la care evoluau jucători precum Eduardo Camavinga (în prezent, la Real Madrid) sau Raphinha (acum, la FC Barcelona). Cele două victorii izbutite împotriva lui Rennes i-au apropiat vertiginos pe clujeni de „primăvara” UEL.
În precedentele două runde, au fost consemnate rezultatele: Celtic Glasgow - CFR Cluj 2-0, Lazio Roma - Rennes 2-1 (etapa a 2-a); Rennes - CFR Cluj 0-1, Celtic Glasgow - Lazio Roma 2-1 (etapa a 3-a).
Cu nouă puncte din 12 posibile după primele trei runde, campioana României se afla „în cărți” pentru calificarea în fazele eliminatorii ale celei de-a doua competiții intercluburi din Europa. Într-o grupă cu adversari net superiori din punct de vedere valoric, CFR Cluj reușea să presteze un stil de joc eficient, chiar dacă uneori se dovedea a fi mai puțin estetic. Probabil, însă, că aceasta a fost cea mai sigură variantă pentru a obține rezultate pozitive în fața unor echipe din țări precum Italia, Franța sau Scoția.
Dominată autoritar, CFR s-a remarcat prin defensiva imbatabilă | „Meciul vieții” pentru Giedrius Arlauskis
Având un singur punct obținut în trei partide, Rennes avea o singură opțiune pentru a rămâne în cursa calificării: victoria pe terenul CFR-ului. Aflată sub presiunea eliminării, gruparea franceză a dominat autoritar pe întreaga durată a meciului, ratând din toate pozițiile. În prima repriză, cele mai mari șanse de gol au fost irosite de Hunou, Raphinha și Niang. Omul meciului a fost, indiscutabil, portarul CFR-ului, Giegrius Arlauskis, care a avut nu mai puțin de 10 intervenții salvatoare!
Prima șansă de gol a gazdelor a venit abia după pauză. În minutul 51, Culio l-a „întins” serios pe portarul Salin, în urma unui șut periculos expediat dinafara careului de 16 metri. Patru minute mai târziu, francezii au ratat o ocazie rarisimă prin Del Castillo, care „l-a luat la țintă” pe Arlauskis cu un șut puternic expediat din zona punctului „cu var”. În minutul 77, goal-keeper-ul „vișiniilor” s-a remarcat din nou, intervenind miraculos la mingea trimisă de Bourigeaud, de la aproximativ 25 de metri.
Mario Rondón, decisiv pentru campioana României | Golul izbăvitor, marcat în minutul 87
Introdus în minutul 71, Mario Rondón s-a dovedit a fi providențial pentru multipla campioană a României. Atacantul venezuelean a ratat o ocazie imensă în minutul 82, din apropierea „careului mic”. Cinci minute mai târziu, același Rondón avea să marcheze golul victoriei, fructificând, printr-o lovitură de cap, un corner executat perfect de Ciprian Deac. Astfel, în ciuda dominării oaspeților, „vișiniii” au izbutit o victorie istorică, „salvând” partida cu evoluția entuziasmantă din ultima parte a duelului.
Mario Rondón, protagonistul finalului de meci, avea să fie eliminat la doar trei minute după marcarea golului. Atacantul a fost trimis la cabine în urma unui fault dur comis în careul de 16 metri al oaspeților. În pofida inferiorității numerice, elevii lui Dan Petrescu au apărat avantajul minim până la final și au obținut toate cele trei puncte. „Alb-vișiniii” mai aveau nevoie de un singur punct în ultimele două dueluri din Grupa E pentru a obține calificarea matematică în „16-imile” UEL.
CFR CLUJ - RENNES 1-0 | Caseta meciului
UEFA Europa League 2019-2020, Grupa E, etapa a 4-a
7 noiembrie 2019, ora 19:55
Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca
Spectatori: 11.067
Arbitru: Tiago Martins (Portugalia)
Marcator: M. Rondón 87’
CFR Cluj: G. Arlauskis – A. Peteleu (Ov. Hoban 74’), A. Burcă, K. Boli, M. Camora – J.E. Culio, M. Bordeianu – C. Deac (A. Păun 89’), D. Đoković, B. Omrani – L. Traoré (M. Rondón 71’). Antrenor: Dan Petrescu
Rennes: A. Salin – H. Traoré, D. Da Silva, J. Gnagnon, F. Maouassa – R. Del Castillo (J. Siebatcheu 66’), B. Bourigeaud (R. Guitane 84’), C. Grenier, Raphinha – A. Hunou (Y. Gboho 66’), Niang. Antrenor: Julien Stéphan
Statistică:
Posesie: 39% - 61%
Ocazii de gol: 7 - 22
Șuturi pe poartă: 3 - 10
Cornere: 3 - 9
Faulturi: 14 - 21
Cartonașe galbene: 1 - 4
Cartonașe roșii: 1 - 0
În celălalt meci al grupei, Lazio Roma a fost învinsă pe teren propriu de Celtic Glasgow, scor 1-2.
Date statistice: Flashscore, BeSoccer
Foto: arhiva personală
Postat cu 4 luni în urmă
Adaugă un comentariu